naduf – sau portrete in tuse groase

sesamestreet-group-40Nu o data, colegii de redactie mi-au atras atentia sa nu mai scriu de rau despre oameni. Ceea ce n-au inteles ei, cred eu, este ca asta e forma mea de protest in fata ‘lumii cu susul in jos’ pe care o percep in fiecare zi si pe care incerc sa o aduc cumva in parametrii educatiei primite in familie. Si nu prea reusesc, sa ne intelegem. Nu e neaparat scris ‘de rau’, ci e nedumerire, o oarecare neputinta, indoiala si, pana la urma, chiar si revolta.

Nu au cum sa ma lase indiferenta cei care arunca de la chistoace, pungi de chipsuri si pet-uri unde le vine la indemana. Nu vad de ce nu i-as atentiona, nu vad de ce nu as culege dupa ei gunoiul asa, ca lectie de bun simt, interpretata, posibil, ca prostie.

N-am sa inteleg de ce anume cei care mi-au asfaltat strada si au pus conducta de gaz (ma rog, e inversa ordinea) au simtit nevoia sa imi lase in fata portii sau sa imi arunce in curte sticle goale de bere si suc si am sa ma intreb, posibil retoric, de unde vin ei si cum au ajuns in orasul asta.

Am sa manifest intotdeauna o uluiala muta in fata celor care au avut sentimentul ca a te adresa asa-zis familiar, la ‘per tu’, celor cu care interactionezi, chiar daca ii vezi pentru prima data in viata, e o chestie absolut normala. Nu ma cunosti si nu te cunosc. Iti acord din perspectiva asta un statut si ma voi convinge in timp daca il ai intr-adevar sau nu, dar pana atunci te respect, iar politetea dovedeste asta.

Ma amuza aparitiile opulente in cluburi si mirosul greu raspandit imprejur, dar si conversatiile minimaliste sau pline de generalitati, cuvinte cu inteles necunoscut emitentului si tautologii, care iti ajung intamplator in urechi atunci cand stai linistit pe o terasa. SI n-am sa ma abtin sa zambesc, in public sau in privat, pe seama lor. N-am sa ma identific niciodata cu oamenii de genul asta si nici nu le voi cauta compania prea des.

Ma deranjeaza discutiile sustinute cu ton ridicat in locuri publice, asa, sa te auda toti cei din jur si sa pice in profunda admiratie abulica. Chiar nu ma intereseaza nici ultima barfa din cercul nimanui, nici cunostintele tale de la nu stiu ce firma sau institutie, nici cum si de unde ti-ai cumparat, eroic, masina sau ultimul accesoriu la moda sau pe cine ai mai intalnit si, eventual, umilit. Nu am chef sa devin parte din viata ta asa cum, probabil, nici tu n-ai chef sa fii in a mea, ca o fi prea anosta si linistita pentru tine.

Nu inteleg iesitul in oras ‘cu prietenii’ atat timp cat ramai cufundat in propriul tau telefon mobil in marea parte a timpului si personal vad utila treaba asta numai in contextul in care chiar vrei sa afli fara intarziere o informatie vitala pe un subiect. Sau pur si simplu sa-ti verifici partenerul de discutie. Ca mi s-a mai intamplat sa aud cum ca pe bancnota de 1 dolar ar exista, ca simbol masonic, coada de paun si sa nu am la indemana nici bancnota in cauza si nici argumentele sa combat aberatia asta.

Ma irita soferii clujeni care parcheaza pe unde le tuna, lasand avariile aprinse, care par a nu fi trecut prin scoala de soferi sau nici macar pe la poarta ei, desi sunt mandri posesori de carnet de conducere, care circula cu linia de demarcatie dintre benzi intre picioare, care tin mortis sa-si auda iubita sau seful la telefon in timp ce conduc, fara sa mai conteze ca ei sunt in mijlocul circulatiei de cosmar de la ore de varf, cei pe care un instructor iresponsabil i-a invatat ca la intrarea in sensul giratoriu nu trebuie semnalizat, ca nu-i nevoie sa stie nimeni incotro o iei si de la informatia asta incolo ei n-au mai considerat necesar sa gandeasca, cei care iti fura locul de parcare din fata nasului cu tupeu fenomenal, cei care schimba banda fara sa semnalizeze sau taie linia continua fara sa se gandeasca la consecinte.

Ma uluiesc si enerveaza deopotriva incompetentii de la Registrul Comertului sau Finante, unde daca mergi de 3 ori vei afla 3 variante diferite de raspuns la aceeasi intrebare. De exemplu, intrebam zilele trecute la vreo 2 ghisee, ca sa fiu sigura, daca am datorii la institutia in cauza. Mi s-a raspuns ‘nu’, dar la doua zile distanta am primit o scrisoare cum ca totusi as avea. Si anume 4 lei 25. In plus, daca le spui ca iti este imposibil sa mai vii si a doua oara la ei in intervalul orar imposibil pe care il afiseaza, se uita la tine ca la gorila si nu pricep cum vine asta.

Ma nedumiresc chelneritele din Joben care iti spun nonsalant ca in 10 minute va trebui sa eliberezi masa, asta desi ai facut consumatie, n-ai ras prea tare si-ai vorbit cu ton scazut, adica n-ai facut nimic reprobabil, doar pentru ca patronul a cerut special ca acea masa, si numai aceea, trebuie sa fie rezervata de la ora 8.

Ma amuza si ma intristeaza cei care si-au raspandit case uriase (deci au avut bani) si hidoase (dar n-au avut gust si nici incredere in oameni cu asa ceva, deci orgoliosi fara fond) prin toata urbea, stricand curgerea lina a privirii in plimbarile de seara.

Si cati si mai cati.

Ei bine, despre acestia si altii din aceeasi categorie am sa continui sa scriu ‘de rau’ si cu naduf pentru ca ei nu sunt ceea ce imi place sa numesc ‘clujenii mei’, nu sunt oamenii frumosi si educati pentru care cultura urbana are un sens, un inteles si o istorie. Asa incat, dragii mei, v-am avertizat! Sunteti liberi sa luati o decizie, a voastra, in ceea ce priveste citirea autorului de fata.

Cu ceva naduf si cam tot atat curaj, va salut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>