cu ochiul critic prin urbe (13)

dscn3744Acuma, ca a venit iarna, nimic nu-i mai placut ca o plimbare, dimineata, spre birou. Si zau ca nu apuci sa te plictisesti, mai ales ca au aprins luminitele prin centru si pana apuci tu sa numeri toate beculetele si sa le categoristeti, intai alea albe si dup-aia alea albastre, trece si anotimpul. Dar nu despre asta vroiam sa povestesc, ca deja oricum cu totii ati fost pe floaster de 1 decembrie cand, vorba din batrani, ‘s-a facut lumina-n sat’.

Vroiam sa va povestesc intai despre o aventura care nu credeam ca mi se poate intampla tocmai mie, iar mai apoi despre oameni. Acei cativa care mi-au facut dimineata mai amuzanta.

Dar s-o luam cu inceputul. Trec aseara pe la Diego, nu intr-o excursie de studii, desigur si nici in explorare. Pur si simplu m-am prins ca acolo imi taie mocheta in ce forma vreau eu (si, credeti-ma, concep forme complicate rau), asa ca mi-a fost musai sa ajung. Problema a aparut insa la plecare cand, desi credeam ca stiu orasul ca in palma, doar m-am nascut in Cluj si-am si iesit din casa in ultimii 40 de ani, m-am trezit in zona … crepusculara. N-as sti sa va spun pe unde eram, ci doar ca m-am invartit pe strazi pret de vreo jumatate de ora pana cand, norocul meu, am vazut un avion aterizand, asa incat am realizat c-am ajuns in Someseni, habar n-am cum, si asa m-am scos la liman. Si nici macar nu pot da vina pe ceata. Asa incat decretez ca exista o padure Hoia si in estul orasului. Parol!

Si pentru ca am ajuns la capitolul oameni, au fost azi cativa care, va spuneam, mi-au ‘inseninat’ ziua. De exemplu, fetita de la Panemar care, pentru a 473 oara a incurcat covrigul cu sare cu cel cu susan. Daca pana nu demult imi suspectam o problema de dictie, acum ma gandesc ca e doar un razboi al nervilor. Oricum, tot mi-ar placea sa ii zic cateva despre dialogul interior. Alt exemplu? Pai tanti de la ghiseul de bilete de pe Memo care, atunci cand se simte singura in chiosculetul ei, care intr-adevar nu-i cea mai primitoare incapere de pe pamant, simte nevoia sa comunice cu lumea din exterior. SI gaseste de cuviinta ca dimineata, cand inca ochii trecatorilor sunt crapati de somn si vigilenta nu-i tocmai la cote maxime, sa arunce prin fanta prin care de obicei iti strecoara biletul, zatul cafelei de cu o zi in urma. Te si intrebi cata precizie zace in aceasta ‘doamna’ de reuseste performanta. SI sigur, zatul se imprastie pe trotuar si pe haina nenorocitului care si-a gasit tocmai atunci sa treaca prin zona. SI pentru ca sunt cam intoleranta la gesturi din astea, multumesc scurt ‘forurilor superioare’ ca mi-au indrumat pasii de am scapat fara pata din aceasta incercare si merg mai departe, hotarata sa-mi iau biletul din alta parte. Alta parte, adica la Teatrul Maghiar, care, pentru ca exista o divinitate a vanzatorilor de bilete, este inchisa. Si-mi spun ca nu-i nimic, de timp ce pe gemulet atarna o notita in care sunt asigurata ca in 5 minute o sa-mi pot cumpara biletul. SI stau pret de 2 tramvaie si gemuletul nu se deschide. In final, imi aduc aminte de minunata creatie numita bilet prin sms, deh, creierul functioneaza mai greu cand e frig, si iau urmatorul mijloc de transport, bucuroasa nevoie mare. Asta pana cand constat ca sms de confirmare – ioc. Asa ca mai trimit o data. SI inca o data. La a treia incercare, ca doar lucrurile bune vin cate trei, primesc si confirmarea. Una singura. De taxat insa, constat acum, am fost taxata pentru 3 bilete. Si ma gandesc cum ar fi procedat mama daca era in locul meu. Ce ti-e si cu tehnica asta…

Astept cu nerabdare ziua de maine sa vad ce imi rezerva … viitorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>