si apoi incepe toamna

Pentru mine personal toamna vine in prima saptamana din octombrie. Nu e ca si cum pana atunci n-as vedea frunzele primind tenta ba galbuie, ba rosiatica sau n-as simti vantul patrunzandu-mi insinuant si usor amenintator pe sub jacheta subtire pe care nu ma indur sa o inlocuiesc inca cu ceva mai gros. Nu e ca si cum n-as avea habar de calendar, n-as sti ca au aparut castanele sau ca vine vremea sa ma plimb in ploaie. Nu! Pur si simplu incep sa ma bucur de culorile luate parca direct de pe paleta lui Van Gogh, de soarele bland si cald, de mirosul de fum sau de zgomotul pasilor mei amestecand frunzele abia atunci cand fac excursia, rituala deja, as zice, la targul de toamna de la Negreni.

Rar s-a intamplat sa planga cerul peste noi la un asemenea eveniment, asa incat, aproape de fiecare data, a fost o experienta relaxanta si colorata din toate perspectivele.

Daca treci pe drumul european ce duce spre Oradea, ai zice ca nu-i decat un targ de tara, asa cum sunt atatea altele prin satele romanesti: miere cu de toate prin ea luminand galbui din borcane cochete frumos randuite in stative, fructe si legume laolalta cu bunde mitoase, cusme de oaie, ace, brice si carice, oale de lut si o gramada de chinezarii. Si nelipsitele masinute din care razbat, asurzitoare, cantecele dubioase. Nimic deosebit.

Dupa ce ai trecut calea ferata si strabati umar la umar cu o intreaga armata pestrita o punte care nu pare teribil de solida, dai de ceva ce mie anul asta mi-a adus aminte, mai mult ca niciodata, de Auschwitz: tarabe nesfarsite de haine si pantofi la gramada, amestecate ca-ntr-un joc teribil, aproape imposibil de ales, daca e sa ma intrebati pe mine, aducand a miros, in cel mai bun caz, cu lada de vechituri din podul bunicii.

Si abia dupa ce ai trecut mai eroic sau mai amuzat de toate astea, dai peste surpriza locului: sute de, impropriu spus, standuri, paturi si plasticuri intinse pe jos sau mese de camping desfacute, adapostind 1001 minunatii ascunse intre alte 1001 vechituri fara cine stie ce valoare. Si daca tot am ajuns la capitolul valoare, in materie de antichitati, desi vor exista cei care sa ma contrazica, eu as spune ca, la fel ca frumusetea, ea sta in ochii privitorului, caci zau daca ne-am batut vreodata, eu si bucatarul lenes, pe vreo brosa din alta epoca sau pe vreun obiect pe care sa ni-l fi dorit si avem martori ca aproape de fiecare data cand am ajuns in zona ne-am cam intors cu cate o achizitie interesanta.

Nu mai gasesti acum, asa cum gaseai in urma cu vreo 10 ani, flasnete la care sa te uiti fascinat minute in sir sau carnete de bal scrise marunt si filigranat, imbracate in argint, toate la preturi acceptabile (desi pe atunci, studenta fiind, tot mi se pareau sarite rau), dar de cele mai multe ori tot ai de unde alege cate ceva pe sufletul tau. De la busturi impozante din abanos si sticle cu gat de argint, toate pe fundal de corturi si movile de haine vechi, la cercei, mai mult sau mai putin pretiosi si ceasuri de buzunar cu lucratura fina, intinse pe ziare sau pe bucatele de catifea rosie mancate pe alocuri de molii, de la armate de fiare de calcat parand a inainta catre cel care se apropie, la paduri de cuiere in care mai ca te pierzi, de la patutul pictat al unui copil razgaiat, la trusa de cusut a mamei acestuia, batuta in fildes, de la pendule in care timpul s-a incurcat in panza de paianjen si a incremenit, la haine pestrite, inchise de-a valma in valize. Mai sunt si carti si discuri (de aici am luat candva Ella Fitzgerald si Led Zeppelin) si globuri pamantesti cum mai vezi doar prin filme si sanii si gramofoane. Adicatele de toate pentru toti si pentru toate buzunarele. Totul din alta lume. Din alta vreme.

Iar daca n-ai venit pentru achizitii, interesante sunt si atmosfera si oamenii, de la localnici mai mult sau mai putin colorati, la bucuresteni parasutati in zona prin cine stie ce intamplare, la francezi snobi, unguri alunecosi si nemti intepati, toti incercand sa para ‘a l’aise’, o populatie diversa si galagioasa, smechera sau snoaba, gata oricand sa spuna sau sa auda povestea unei icoane innegrite de vreme sau cum e sa te ocupi de antichitati.

Si apoi poate incepe toamna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>