4 clujeni in vizita la niste Babe

Singura legatura a istorioarei asteia cu Clujul e faptul ca noi, adica 4 clujeni, am ajuns in weekendul care a trecut pe Valea Prahovei, impinsi fiind de curiozitate. Chiar vroiam sa stim cum mai arata locurile prin care nu am mai fost de mai bine de 7 ani si sa vedem cu propriii ochi, dintr-o noua perspectiva, cat de tare au fost ajutati, de vreo mana sau de vreo unealta oarecare, Sfinxul sa fie Sfinx si Babele, ele insele, dispute in directia asta avand noi cu duiumul de vreun an incoace.

Asadar, ne-am trecut peste lene si indoieli, peste retinerea de-a vedea mitici in vacanta, si-am pornit sambata in zorii zilei, obiectivul meu principal, nu tocmai declarat cu voce tare, fiind, de fapt, vechea si draga mea cofetarie brasoveana, Vatra Ardealului, loc despre care vom mai vorbi in curand, unde am mancat cele mai bune prajituri, placinte si bomboane din toate timpurile.

Si ca si cum 4 ore de drum nu ne-ar fi fost de ajuns, Busteniul ne-a intampinat fara indicatoare si cu o coada de toata frumusetea, in plin soare al amiezii, la telecabina – nu mai putin de 2 ore de asteptare. Daca stai la o asemenea coada, 20 de oameni par extrem de putini. Realizezi insa cat sunt de multi atunci cand le simti rasuflarea in ceafa si bocancul poposind pe degetul mic si dureros de la propriul picior, o data ajunsi in conserva verde ce te urca spre inaltimi. Si daca n-ai avea oarecari retineri fata de bisnitari, traind cu senzatia ca sigur e ceva in neregula cu oferta lor de a te cara cu masina, la acelasi pret cu cel al cabinei, pe TransBucegi pana in apropierea varfului, ai parasi locul fara sa privesti in urma. Dar nu, stii tu din povesti ca e fain tare cu telecabina, doar ai mai fost acum 30 de ani cu bunica sau bunicul, asa ca astepti. Si platesti biletele dus-intors, vreo 70 de lei si te intrebi in tot acest timp oare de ce nu exista un investitor, un inventator, un om de bine care sa gaseasca solutia salvatoare care sa urce si sa coboare puhoiul de lume fara sa mai fie necesar sa socializezi cu o sumedenie de necunoscuti, la fel de ‘entuziasti’ ca tine. Sau uite, un distribuitor de bilete care sa-ti dea un numar de ordine si estimarea timpului de imbarcare. Hai ca nu-i asa mare lucru la cei 25200 de lei pe care ii scoate firma numai din drumurile dus ale unei zile de weekend.

Dar hai sa zicem asa, privelistea e impresionanta: creste chele ametitoare, suisuri impadurite pe care te indrebi cum de pot creste brazii, capre negre (maronii, de fapt. Chiar, de ce le-o fi zicand negre?) sarind dintr-o stanca in alta, in locurile cele mai neasteptate, cascade al caror uruit nu-l auzi, dar il banuiesti vijelios, valea cu oraselul minuscul, devenit, datorita distantei, mai …elvetian, cerul in nenumarate nuante de albastru, gri sau purpuriu.

Sus e aglomeratie mai ceva ca la mall. Si desi intelegi ca lumea isi doreste sa vada locul, ti se intampla sa nu pricepi, pentru a cata oara oare?, de ce ar veni domnisoarele pe tocuri si in rochita vaporoasa prin zona. Te prinzi intr-un final ca poza ‘artistica’ de facebook cu ele pupand Sfinxul e priceless si merita orice efort.

Ne facem loc in puhoiul de lume si analizam pietrele: babele, grupate cate 4, par sa fi purtat deasupra un acoperis – ciudata constructia naturii, daca intr-adevar de natura o fi vorba, iar cele de mai jos par capete cu casti futuriste. Sfinxul – daca vreti parerea noastra, o banuiti deja – noi tare credem ca a fost ajutat putin sa devina Sfinx. Caci ‘ochiul’ stang de sub cusma daca, singurul ramas vizibil, e prea rotund si prea proportional pozitionat pe ceea ce pare a fi fata, pentru a fi cioplit la intamplare de natura. Dar teoria asta o stiu altii mai bine decat noi, asa ca, daca va pasioneaza, gasiti informatii mai bune pe net. De mirare mi se pare ca, desi toata zona e impanzita de stanci si pietre, numai aici, pe platoul asta gasesti forme ciudate, aproape selenare, purtand un mesaj inca neinteles.

O intrebare cu care am ramas este aceea ca, neam aparte cum ne stim, chiar putem avea senzatia ca o placuta pe care scrie ‘catararea interzisa’ va opri entuziastii de la escalade pe formatiunile stancoase? Suntem naivi. Sau naiba stie ce suntem… Nepasatori sigur.

Oricum, cat am mai bantuit prin zona, n-am tinut ochii in pamant, caci zona nu-i ferita de mizerie si ne-am indepartat cat am putut de cabana, aflata, aproape in intregime, in parasire. Asa incat am nemultumit un Saint-Bernard care isi facea plictisit siesta pe o stanca, am luat-o in directia Omului si-a Caraimanului, fara sa atingem nici una din tinte, ne-am gasit putin linistea la ‘marginea lumii’, am scrutat departarile spre Pestera, Sinaia sau Piatra Arsa si ne-am lasat invaluiti mai intai de negura deasa, iar mai apoi de un soare stacojiu de seara.

Am regretat teribil cumpararea biletului de intoarcere. In timpul petrecut in asteptarea cabinei care sa ne duca spre Busteni, am fi coborat Jepii in pas de dans. Dar nah, orice chirandulaj cu peripetiile si nehotararile lui.

Si daca vreti sa vedeti si voi pe unde ne-am preumblat, aveti mai jos cateva poze. Cat despre Sinaia, Brasov si Sighisoara, adica locuri pe care le-am mai vizitat in weekend, va pregatim povestea pentru joi sau vineri. Si va dorim si voua excursii de vara cat mai frumoase!

One Comment

on “4 clujeni in vizita la niste Babe
One Comment on “4 clujeni in vizita la niste Babe
  1. Pingback: 4 clujeni in vizita la niste Babe | Fabrica de nimicuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>