decupaj de Elvetia pe valea Ierii – pensiunea Lara – review

Nu era inca pranzul cand am ajuns in Vlaha, dupa popasul la parcul de sculptura, asa ca am amanat nedefinit etapa cu mancatul, colegul de apartament fiind extrem de strict in privinta orelor de masa. Recunosc insa spasita ca as putea oricand inghiti pe nerasuflate cateva gogosi pitice cu dulceata de la Espresso sau macar vreo 3 clatite cu mac, de o bunatate de nedescris. Am mancat in cateva randuri acolo (de fapt cred ca termenul ar fi ‘devorat’, dar sa nu ne patam prea tare imaginea :) ) si-mi aduc aminte cu mare placere de ciorba de fasole sau de ciolanul afumat, printre altele, relativ rezonabile ca pret, adica sub ce ai plati in Cluj pentru aceeasi cantitate. Ceea ce in urma cu vreun an nu ne-a fost tocmai pe plac a fost toaleta de unde lipseau apa calda, hartia igienica si inchizatorile usilor (speram ca au mai investiti putin la acest capitol) si timpul al naibii de lung de asteptare, iar cand esti infometat, credeti-ma, conteaza. Dar schimbarile, daca or fi , le vom consemna alta data.

Asadar am mers mai departe, fara o tinta tocmai exacta, pentru ca ne trecea prin cap sa ajungem poate la Posaga, poate la Baisoara in cautare de afine sau la cetatea curutilor de la Liteni si cum la aceasta din urma drumul era in plin soare, la peste 30 de grade si, dupa cum va mai spuneam, sandalutele noastre nu ne prea ajutau, a picat prima de pe lista. Ne-am adus insa aminte ca, iesind putin de pe drumul principal, cu un ocol nu foarte mare, putem ajunge pe Valea Ierii, mai exact la Lara, unde nu mai fusesem sa fie si vreo 6 ani, iar la vremea aceea acolo gaseai singurul ‘all you can eat’ din zona, la 50 de lei de persoana. Zis si facut. Drumul – prost si plin de gropi, peisajul – hm, nu neaparat cel mai frumos posibil, dar am dibuit cateva locuri in care ne-am inmuiat putintel picioarele si am stat cu ochii la cer in iarba inalta, savurand linistea. Dupa toate astea, am ajuns in sfarsit la pensiune. Si-am dat peste un loc ingrijit tare, decupat parca din Elvetia si plantat, oarecum neasteptat, in APuseni. Locatia te rasfata cu lacusoare cu ditamai pestii inotand prin ele, flori pe tot locul, fantani interesante, mese cu firul apei trecand prin ele si racind sticlele de bere sau suc, fantana cu cumpana, parc unde, copil fiind, cred ca iti poti petrece o zi intreaga fara sa te plictisesti – pana si noi ne-am jucat cu mingile si galetile de apa, scrumiere raspandite la tot pasul, camere cochete pentru cazare, cabanute acoperite cu iarba, hamace. Stiu, suna aglomerat, chiar si este, dar cumva toate astea nu deranjeaza cu nimic. Si in atmosfera asta tihnita, calda si primitoare, aproape ca nu te doare prea tare sufletul cand, pentru cate o ciorba, un cartof copt cu pasta de branza si o limonada, vei scoate din buzunar in jur de 35 de lei. Painea de casa face insa toti banii pentru ca, pe langa ca e pufoasa si proaspata, gasesti in ea morcovi si cate seminte iti pot trece prin cap: floarea soarelui, dovleac, canepa, mac, si mai ziceti voi. La strudelul cu mar si dulceata fierbinte de afine am renuntat cu strangere de inima, dar parca nu mi-era totuna sa mai las inca 20 de lei pentru el. Cert este insa ca nu ne-a parut rau si ne-a picat bine si habar n-avem cum ne-au trecut 3 ore printre degete acolo.

Asa incat, daca e sa notam, spunem despre locatie urmatoarele:
localizare: 1 piatra de caldaram pentru ca, va spuneam, drumul e prost, zona in sine nu epateaza si nu merita sa mergi pana acolo doar pentru asta.
ambianta/atmosfera/anturaj: 4 pamatufuri. Nu stiu de ce nu ii dau 5, de-a naibii, cred. Pentru ca, de curat, e curat, de aranjat, la fel, de gasit ce sa faci, gasesti, chelneritele sunt foarte atente si simpatice. Chiar daca esti langa locul de joaca, parca totusi tipetele pustilor nu te fac sa-ti doresti sa nu fi venit. E liniste si pace.
mancare:
cantitate si calitate: 3 masele si 3 papile. Portiile nu-s uriase, dar n-am plecat nici cu senzatia ca ar mai incapea ceva in ghiozdan. Painea, dupa cum spuneam, delicioasa. As fi luat si pentru acasa. Limonada, mai putin reusita, dar rece, dar poate era mai bine sa incerc socata.
preturi: 3-4 portmonee zic. Totusi 200 de grame de tocanita de galbiori la 30 de lei si strudel la 20 nu vi se pare cam piparat? Dar sunt si chestii mai accesibile in meniu, poate nu chiar asa ademenitoare.
toaleta: 4 jenice. Desi era ceva lume in zona, baia era luna, dotata cu de toate. Imi aduc aminte ca, acum cativa ani, aici am vazut prima toaleta care se curata singura atunci cand apasai pe clanta din interior. Pe atunci chestia asta m-a emotionat tare. Acum nu mai sunt chiar atat de usor impresionabila, dar chiar trebuie zis ca aici e curat.

Nu vrem sa va convingem ca Lara e altfel. Are chestiile ei faine si cateva dezavantaje majore. Dar hai s-o luam asa: chiar daca poate veti merge cu sandwich-ul de acasa, locul merita vizitat. Luati asadar de vedeti niste poze:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>