mirarile unei zile de joi – cu ochiul critic prin urbe (12)

Ieri am avut 2 mirari. Prima s-a invit parcandu-mi masina prin zona Universitatii, cand mi-a sarit in ochi un afis al Facultatii de Studii Europene, daca tot e perioada de admitere: 1095 locuri la licenta, 630 locuri la master. Nu imi imaginez ca toti inscrisii vor si termina studiile, dar in ipoteza, sa-i zicem fericita, in care ar fi asa, ce vor face acesti oameni cu diplomele lor? Nu de alta, dar Europa asta nu-i chiar atat de mare inca sa se simta nevoia ca pe fiecare kilometru patrat sa existe un licentiat care sa il studieze, iar daca ne gandim la cei 2000 si ceva de ani de istorie, putem trage concluzia ca fiecarui absolvent din doar 2 generatii i-ar reveni un an de istorie. Si cum am colegi de serviciu care au terminat facultatea asta (si eu printre ei. A propos, nici macar nu stiu ce scrie pe dipoma mea.) care fac cu totul si cu totul altceva decat sa se aplece asupra istoriei, economiei sau geografiei batranului continent, ce semnificatie mareata as putea eu atribui unei patalamale cu emblema Studiilor Europene?

La vremea la care studiam si eu pe acolo, o conditie importanta pentru admitere era sa fii student la o prima facultate, chestie care, avand in vedere natura cursurilor ce au urmat, mi s-a parut o idee stralucita. In zilele noastre, lucrurile nu se mai petrec asa, iar studentii invata cate putin din toate. Desi profesorii care lucreaza acolo au toata stima mea si nu numai si sunt, cu adevarat, oameni si pedagogi exceptionali, as fi curioasa sa aflu cu ce se ocupa 75% din absolventii institutiei astazi.

A doua mirare s-a intamplat la lansarea de carte a doamnei Gigi Ghinea, psiholog (sau fost psiholog, daca am inteles bine cele spuse), consilier de dezvoltare personala si …. om.
10520701_307034859463876_5679199853655079206_n
Dupa cum singura a afirmat, ea este un ‘Florin Piersic al lansarilor de carte’ si intra atat de bine in pielea personajului incat eu, ieri, n-am mai apucat sa ii si achizitionez volumul, avand la dispozitie doar o ora pentru a participa la eveniment. Uluirea mea a constat in faptul ca, desi conform titlului cartii, tacerea e o cale spre iertarea de sine si de ceilalti, spre descoperiri interioare, spre reflectie, ieri am asistat, alaturi de multi altii, la Bookstory, la un exercitiu de vorbire in urma caruia am realizat ca, in general, in materie de dezvoltare personala, il vei iubi pe cel care iti spune prima data anumite lucruri: de exemplu sa te accepti pe tine exact asa cum esti, sa iti cauti meseria care iti place, sa lasi la joaca pustiul din tine, sa ierti. Urmatorul care iti va spune toate acestea (semn ca ele ar putea fi adevaruri general valabile pentru cei ce nu sunt perfect adaptati lumii in care traiesc – si pana la urma cati suntem?) va fi tratat cu o oarecare indiferenta/raceala/neincredere. Asa incat totul depinde de gradul tau de nemultumire/nefericire la un moment dat si de cartea pe care pui mana prima data sau de cursul la care participi pentru a-ti gasi ‘calea’. Ce-am retinut eu: nu-i rau sa te intorci din cand in cand spre tine si sa vezi ce mai faci, e de preferat sa pui mana pe o carte decat sa-l asculti pe autor, pe rafturi se arata o sumedenie de modele de urmat, treaba e sa-l gasesti pe al tau si sa ai suficienta determinare incat sa-l urmezi si sa-l adaptezi propriului interior.

Iar acestea fiind zise, pentru o zi de joi, imi pare ca mi-am pus suficiente intrebari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>