pe plus si pe minus – cu ochiul critic prin urbe (10)

dscn3744

Va provoc sa cautati o cutie postala in oras. Eu stiu acum doua, nici una din ele la indemana mea. In ultima vreme am fost nevoita sa scriu cateva scrisori, chestie pe care n-am mai facut-o de ani si sa le si trimit, ca altfel se chema ca scriu doar ca sa-mi vars naduful. Si dupa ce am reusit sa ma mobilizez sa umplu cateva pagini de care eram chiar mandra a inceput distractia … unde gasesc timbre? Dar unde pot pune l-a posta plicul? Raspunsul ar fi simplu daca as avea vreodata drum prin centru, sa ajung la ‘Posta mare’, dar numai la gandul ca ar trebui sa gasesc pe acolo un loc de parcare imi da fiori gravi pe sira spinarii. La prima epistola am trecut pe acolo si am achizitionat o mana de timbre. Sa fie, sa nu trebuiasca. Dar uite ca am ajuns la a doua si acum, desi am toate cele necesare, ceva totusi lipseste. Cutia postala in care sa infig plicul. Pe vremuri, gaseai cel putin doua asemenea chestii in fiecare cartier. Astazi, am bantuit de nebuna zona mea de resedinta si, in disperare de cauza, am prelungit plimbarica de seara pana in cartierul vecin, sa scap de stres. Ma gandesc serios sa ii anunt pe toti cei ce vor mai avea pretentia de a primi altceva decat un mail de la mine sa uite ca ma cunosc. Ma intreb insa cum se cheama chestia asa: am devenit eu prea comoda sau asta inseamna evolutia.

Ar fi exceptional daca noaptea muzeelor s-ar tine … ziua. :). Glumesc. Dar imbulzeala masiva de care te lovesti la un asemenea eveniment, te face sa te gandesti de doua ori daca mai vrei sa mai mergi si altadata. Anul asta insa, ‘lectia de gravura’ de la Muzeul Etnografic m-a facut sa ma gandesc la o idee a unei prietene, idee pe care am vazut-o si eu pusa in practica prin alte locuri: muzee interactive in care vizitatorul sa poata pune mana sa faca diverse chestii, de la pictura, la experimente stiintifice. Avem asa ceva? Nu prea, desi unele initiative firave au mai fost. Ne permitem asta? Hmmm, poate chestia cu experimentele stiintifice nu inca sau, de gandit, in functie de tipul lor. Uite ca era sa iasa porumbelul cu o idee, dar am invatat, de cand cu ‘cartile pe fata’, ca e de preferat sa imi tin sclipirile la adapost pana cand sunt in stare sa le pun eu insami in practica, eventual cu amicii alaturi. Altfel risc sa raman chiar si fara un multumesc.

Zilele astea orasul abunda de evenimente. Unele, in plina desfasurare, altele, gata sa inceapa. Si cum toate dau navala, uneori imi vine sa pun traista in cui si pantofii deoparte si sa ma bosumflu: faceti-le, domnilor, pe rand, asa incat sa pot sa ajung si eu. Nu ca bosumflarea mea ar conta. Dar nah, omul mai si imbatraneste, nu e vina nimanui de altfel, dar mai vrea si o pauza.

Si ca sa scap de tot naduful, chiar simt nevoia sa spun ca sunt a naibii de frustrata ca TIFF-ul, ca in fiecare an, e fix, dar fix inainte de sesiune. Sigur ca o sa merg la filme, sesiune mai este si la anu’ si o restanta nu costa decat 250 de lei, iar bani avem garla (sic!), dar daca stau bine sa ma gandesc, retrospectiv privind, peliculele din 2013, luate la gramada, au fost mai slabute decat cele din anii trecuti. Si asta o spun ca rezultat ‘stiintific’ al sondajelor facute intre prieteni la o bere. Si mai e o chestie de care imi aduc aminte: anul trecut a fost prima data cand, ajunsa la locatia in care scrie prin brosuri si pe afise ca se vizioneaza filmul, am constatat ca locatia in cauza nu mai exista. Asadar o sa investesc mai mult timp in studiul programului festivalului si o sa ma incred mai mult in intuitia colegului de camera care, nu stiu cum face, dar miroase destul de bine ce e de vazut si ce nu.

In seara asta mergem sa ascultam privighetorile in Gradina Botanica. Privighetorile, repet. Asa incat, ma intreb la ce s-au gandit unii ca la un asemenea eveniment ar fi interesant sa cante cineva la pian. Si mai apoi la vioara. Si dupa aceea sa avem si muzica ambientala. Oricum, e de apreciat ca ascultatul pasarilor este inainte de toate acestea. Ce te faci insa daca bietele animale nu-si vor sincroniza programul cu vizitatorii?

Daca vi se mai intampla sa mancati in mall-uri si va bate gandul sa luati paste, va recomand SOtto, dar numai in cazul in care le pregateste Marcela. Cred ca Marcela o cheama. E in Polus si are o boneta mare, neagra, caraghioasa pe cap. E singura care va va umple farfuria, care o sa va zambeasca si o sa va pune o portie extra de parmezan. Si la fel ca in viata, in bucatarul care seamana cu Ponta sa nu va incredeti.

Am constatat ca in data evenimentului nostru se intampla si maratonul Apusenilor si finala UEFA Champions League. Mdap, curat ghinion pot zice sau as putea sa ma laud pentru cat de bine am gandit-o. Dar orice chestie de gen e o lectie de viata. Important e sa ne simtim bine. Locatia chiar e una pentru prieteni. Pentru genul meu de prieteni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>