chipurile din spatele ferestrelor – exercitiu de imaginatie (2)

Inca nu am epuizat (si nu stiu daca o voi face vreodata) numarul ferestrelor si balcoanelor clujene in spatele carora imi place sa imi imaginez nu doar ce se petrece, ci si cine si in ce fel m-ar putea privi. Asa incat sa purcedem mai departe si sa vedem ce poveste ne mai rezerva orasul de data aceasta.

Din turnul auster de deasupra bisericii, scruteaza diminetile scuarul. 10253947_298960600260045_577046567430898242_n Ultima vrajitoare a fost arsa acolo pe la 1700, iar de atunci, pentru el, spectacolul strazii si al multimii n-a mai fost la fel, iar timpul, acolo sus, in clopotnita, s-a oprit in loc. Ar cobori si el sa vada lumea noua mai de aproape, sa simta iarba care strapunge pamantul, sa intelega cum mai stau treburile, dar isi aduce aminte ca e doar o umbra inspaimantatoare al carei rost este trasul clopotelor din ora in ora. Si vegherea linistii orasului.

Cand s-au hotarat sa dea, bineinteles, impreuna, la arhitectura, a fost o intrega discutie. Aproape o tragedie. Traditia de familie spunea ca alegerea fireasca a gemenilor nostri urma sa fie medicina, doar se trageau dintr-un neam de chirurgi cu state vechi. Si apoi mai erau asteptarile si intrebarile. Ale apropiatilor si ale societatii. Si, in plus, de unde pana unde atractia asta atat de ciudata spre arta ca meserie? Nu ca nu i-ar fi invatat de mici sa cunoasca si sa recunoasca frumosul, dar nicidecum sa il creeze ei. Desi, mai stii, poate si medicina e o forma de arta. Oricum, parintii aveau sa afle peste ani ca alegerea aceasta a gemenilor, care s-a dovedit a fi teribil de inspirata in cele din urma, s-a datorat imaginii, anotimp dupa anotimp, a parcului din fata casei, prinsa in forma curata si precisa a ferestrelor dormitorului lor – nebunie in rigorile unui cadru.10299929_298960610260044_3004463314696014148_n (despre aceste doua ferestre am sa va mai povestesc. Deja mi s-au mai nascut doua povesti pe seama lor ;) )

Ii place sa se trezeasca devreme si, de cum primele raze de lumina strapung perdeaua, se instaleaza in bovindoul racoros si primitor, intre pernutele brodate de bunica ei, cu o limonada in mana si cu farfurioara cu biscuiti alaturi si citeste. Cat e ziua de lunga. 10264865_298960593593379_5234199884675101975_nIi vede cu coada ochiului pe ceilalti copii jucand sotron sau prinselea, dar ii e atat de bine in lumile cartilor ei, azi in jungla amazoniana, maine, undeva in Indochina, incat ii e greu sa renunte si ii vine sa le strige celor de jos ca nu stiu ce pierd. De fapt ii si place sa stie ca ei o privesc oarecum cu respect si curiozitate, asa, de jos in sus si ii spun pa fata ‘Domnisoara’. Sau poate pierde si ea ceva? Cine stie? Poate intr-o zi va cobori cu ei. Doar cat sa le povesteasca despre Alice si Tara Minunilor, de exemplu. Sau sa fie ea Alice.

-va urma-

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>