Picnic in Gradina Zmeilor – ascuns pe langa Cluj (7)

Poate ne stiti sau poate nu, dar noi, cei de la Clujul de poveste, suntem fani ai teoriilor paleoastronautice. Nu credem neaparat tot ce vedem, citim sau auzim din diverse surse, dar recunoastem ca, de la o vreme, de cand ne-am mai luminat si noi putin, am inceput sa ne uitam ceva mai atent in jur, sa ne punem si alte soiuri de intrebari si sa vedem si alternative (nu neaparat plauzibile).

Recent, un prieten ne-a povestit de trovantii din Salaj, aflati la vreo 70 de kilometri de Cluj, asa incat, in primul weekend liber pe care l-am prins, am plecat incolo sa cercetam locul si sa aflam legendele. Daca o iei agale si serpuitor printre dealurile de la Panticeu si Recea Cristur, iti va lua mai bine de 2 ore sa ajungi la destinatie, o data pentru ca drumul nu-i panglica, si mai apoi pentru ca pe alocuri te vei simti tentat sa te opresti si sa cuprinzi cu privirea intinderea de dealuri molcome, asezate ardeleneste. Cum noi am prins explozia copacilor, n-am rezistat sa nu ne oprim sa ne bucuram de primavara, asa cum n-am mai facut-o de multi ani. Si apoi mai este biserica parasita din Garbou, dar despre asta va vom povesti mai incolo.

Daca timpul va ingaduie, faceti un ocol si pe Valea Clitului unde va puteti ‘juca’ prin ‘toboganele’, culoarele si labirinturile sapate de Somes. Noi nu le-am gasit, dar ne-am promis ca vom reveni intr-o zi cu soare din vara asta.

Dar sa revenim la locul spre care pornisem, Gradina Zmeilor. Am gasit-o plina de flori, inverzita, dichisita si fascinanta, spre capatul Galgaului Almasului (conform spuselor localnicilor: ‘de la Cooperativa, mai mereti un pic si o apucati spre Dumbrava’ – adica la dreapta cum vii dinspre Jibou). Desi nu sunt multe locatii in Europa care sa se laude cu o ‘arhitectura’ naturala similara, pare-se ca noi nu ne prea inghesuim sa o facem cunoscuta. Abia veti gasi o alimentara in zona. Nici vorba de pensiuni sau restaurante. Dar poate tocmai de aceea s-a pastrat atat de bine si e atata liniste acolo incat ti se pare ca auzi ostile pregatindu-se de lupta, zmeul si zmeoaica pufaind, calugarii stand la sfat sau pe Cleopatra murmurand un cantec in fata oglinzii. Extraterestrii nu i-am gasit si nici nu parea sa fi trecut pe acolo vreodata, dar zau daca am simtit vreo parere de rau, caci privelistea ne-a lasat fara suflare. Fiecare piatra ne-a spus cate o poveste si ne-a facut partasi la ea, padurea de pe culme ne-a invitat la o repriza de v-ati-ascunselea, iar coborasul ne-a facut sa ne simtim intr-un parc de aventuri. Ba chiar am lasat claustrofobia la o parte si ne-am strecurat prin crapaturile inguste ale blocurilor enorme sa ascultam inima pietrei si sa vedem daca are de gand sa ne inghita.

Si dup-atata joaca, obositi, ne-am asezat la taifas si am aflat de la o fetita cat un dop si legenda fetei catanei (o stanca partial distrusa pe la 1970 de intemperii, caci piatra din zona e teribil de sfaramicioasa), indragostita de un soldat din armata austro-ungara si blestemata pentru asta de mama sa vitrega sa raman vesnic impietrita.

Una peste alta, ne-am indragostit de locul cu pricina si ne-am imprietenit cu zmeii, promitandu-le ca la vara, de data asta intr-o zi cu soare, o sa mai trecem pe la ei sa vedem ce fac. Poate o sa vreti sa veniti si voi, ca-s tare primitori si gardina ca a lor nu gasesti cat vezi cu ochii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>