altfel

Ma pregateam sa scriu asa, inainte de plecarea in vacanta, despre locurile din Cluj de care mi-e dor fie pentru ca ele au disparut in timp, fie pentru ca s-au transformat de o maniera sau de alta.

Si totusi, stand eu aseara semi-imobilizata in pat, ca da, surpriza saptamanii a fost un accident de masina in drum spre serviciu care m-a lasat cu gatul aproape intepenit si cu o jumatate de masina facuta hartie creponata (a propos, cj 14 szo, cand schimbi banda, semnalizeaza si foloseste oglinzile sa vezi daca nu vine cineva din spate! Si daca totusi o faci fara sa te asiguri de toate astea si auzi in spate o bubuitura, opreste putin, macar sa vezi ce-ai facut, ca nu poti fi sigur peste cine dai. Iar tu ai dat peste mine, care, din pacate pentru tine, nu doar ca am oaresce memorie vizuala (de fapt una remarcabila), dar ma voi si da peste cap sa pun intreaga politie pe urmele tale), mi s-au perindat in fata ochilor, pe la televizor o serie de pelerinaje pe la manastiri si biserici cu ocazia Sfintei Marii.

Si mi-am adus aminte de o vizita de tare demult pe la Nicula a unui grup, printre care si studenti si profesori de la Academia de Arte. Experienta a fost cu totul si cu totul altfel, un soi de iesire din lumea asta, intr-o alta dimensiune, cu totul si cu totul altceva decat poate va imaginati ca ar putea fi o incursiune de cateva zile la un asezamant bisericesc.

Cel mai batran calugar al lacasului, o umbra profilata pe ziduri, tacut si aparent neprietenos, cu o privire care simteai ca te patrunde pana in maruntaie si mai departe de ele, iti oferea cel mai larg si plin de bunatate zambet daca ii apareai om bun. Istoria lui, din cate imi aduc aminte, era una pe cat de speciala, pe atat de trista si se desfasura mai toata in umbra comunismului.

E posibil ca acelasi personaj sa se fi uitat alta data si la un prieten care, imi povestea, ca, grozavindu-se asa, in mintea lui, l-a provocat mut pe un calugar tot de la Nicula sa se uite la el daca e atat de bun cititor de oameni. Si, spre uimirea lui, batranul s-a intors usor catre el si i-a aruncat o privire care l-a rascolit.

De dogoarea soarelui de vara te ascundei fie in paduricea care incepea in curtea manastirii, fie in bisericuta veche, de lemn, intesata de lilieci si icoane pe sticla, impresionante chiar si pentru cei obisnuiti cu tusele de pensula si cunoscatori in ale istoriei artei. Nu stiai niciodata de unde aparea un calugar, care ti se aseza alaturi, cu cate o poveste plina de intelesuri, uneori la limita realului sau cu cate un pumn de fragi.

De departe, senzatia sejurului au fost parintii care s-au alaturat grupului si, in cel mai firesc mod cu putinta, au jucat frisby si badminton. De fapt cate chestii frumoase iti poate spune un gest de genul asta?

DSC_0493 (fotografia asta nu imi apartine. A fost facuta in 1993 de Camil Tulcan, un artist pe care eu, personal, il apreciez fara rezerve).

SI chiar daca nu esti cel mai credincios om cu putinta, si chiar daca te incadrezi mai degraba in categoria ‘sceptic de serviciu’, in situatii din astea, inconjurat de atata seninatate si bunavointa, lasi armele si ratiunea deoparte si parca ai vrea sa simti. SI parca incepi sa crezi asa, putin.

N-am mai ajuns pe la Nicula de mai bine de 10 ani. Ma intreb ce s-o fi intamplat cu toate cele de acolo, vazute si nevazute.

Va doreste o vacanta frumoasa (daca n-ati avut-o deja pana acum), fabrica de nimicuri! Ne auzim in toamna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>