Valea Trascaului – lasand balerinii deoparte

Daca ne cunoasteti, stiti deja ca, de obicei, nu prea reusim sa fim de acord unii cu ceilalti. De dragul conversatiei, din mici orgolii nascatoare de mari discursuri si demonstratii de talent , din placerea de a scoate ce e mai bun din noi sau din cine stie ce alte motive, ni se intampla (si nu rar) sa ne luam in coarne si sa ne contrazicem cu naduf. Dar pana la urma are si chestia asta farmecul ei si e posibil ca marile noastre idei si frumusetea momentelor impreuna sa rezide tocmai in atitudini de gen.

Preambulul de mai sus probabil isi are rostul lui (sau nu), dar daca tot scrise bucatarul nostru lenes despre incursiunea pe valea Ariesului, numai bine ma trezesc si eu sa zic: domnilor, am fost si eu pe acolo si zau daca-i asa. Adica o fi fost in cazul dansului, dar noi n-am patit din astea, pe cuvant de onoare! E drept ca experienta conacului secuiesc am trait-o in contextul unui drink builduing (na, ca de ce as cita si eu aceeasi sursa de denumiri ‘populare’ ? avem si noi una. alta, desigur!) si n-a fost rea deloc: palinca de caise si de prune, teribil de aromate si cu 3 siraguri de margele, gulas mai ceva ca la buna acasa (ca mama se tine mare romanca, nu de alta), purcel la protap si un cozonac cu zahar cum numai de Craciun mai pupi, si bonus, un maitre d’hotel scolit prin Austria, extrem de hatru si simpatic care ne-a povestit toate legendele locului. Dar sa trecem peste, sa nu va inghesuiti dup-aia peste masura la usa corporatiei unde cu onor lucrez.

Zona, dupa umila mea parere de calator de week-end, e tare frumoasa si merita strabatuta la pas, daca nu cumva ai traznita idee de a porni in deplasarea asta in balerini (sic!). Ai de vazut pe drum vreo 2 manastiri si o biserica catolica uitat de lume, casute albe, cu flori si perdelute, cu porti sculptate in lemn din spatele carora parca astepti sa iasa un bunic de poveste si sa te ia de mana, ruinele castelului din Coltesti (are un nume castelul in cauza, dar la ora asta nu-s in stare sa-l scriu corect si mi-e si lene sa ma apuc sa caut pe net, dar ma bazez pe voi) pana la care, plimbarea de 45 de minute prin iarba inalta si plina de flori (aviz alergicilor) e numai buna si, sa nu uitam, atractia locului, de cealalta parte a vaii, Piatra Secuiului cu pestera in care, zice-se, si-ar fi ingropat localnicii avutul pe vremea cand turcii ori tatarii dadeau iama. In zilele insorite, ai toate sansele sa vezi parapantisti (sau sa-ti pice vreunul in carca), iar daca vei cauta bine, s-ar putea sa ii si gasesti pe organizatorii turelor de zbor, asa incat ai inca o sansa (a treia) sa vezi zona de sus. Ceva mai incolo, dar nu foarte departe, urmand linia vaii, vei da de Cheile Valisoarei, scurte, dar ‘intense’ si, sunt convinsa, iti vei promite sa revii cu prima ocazia aici, sa te lasi cuprins de liniste. Poate si pentru ca locul pare rupt de lume si departe de orice grija.

Poze recente n-avem, dar zau ca astea de le punem spun o seama de chestii in locul nostru.

Cat despre cabana Buru … hmmmm. Cand am hotarat eu sa nu mai calc pe acolo, mi-aduc aminte ca o doamna foarte bruneta, mai bruneta decat media, dar cu un zambet de milioane, la propriu, as zice, mi-a adus 3 mititei intr-un sos ciudat si mai-mai ca mi-a zis ceva de genul ‘da’ia cu paine’ cand am chitait ca probabil erau preparati dupa o reteta experimentala unica. Dar cine stie, lucrurile pe Valea Ariesului progreseaza cum nici cu gandul nu gandesti…

va spune ‘vacanta placuta!’ fabrica de nimicuri. pe picior de plecare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>